Castelul Peleş la 10 minute distanta

A fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875.

Cazinonul la 2 minute distanta

A fost construit la iniţiativa Regelui Carol I al României, pe vremea când orașul Sinaia era reședinţa de vară a Casei Regale. Clădirea a fost terminată într-un timp record în aproximativ 7 luni. Construcţia a început pe la mijlocul anului 1912 şi a fost terminată în 1913 iar lucrările au fost supravegheate de arhitectul Petre Antonescu, care a fost şi autorul planurilor. Casino-ul din Sinaia l-a avut ca principal acţionar pe baronul de Marçay, investitor şi la cazinoul din Monte Carlo, între cele două cazinouri existând câteva elemente de arhitectură interioară asemănătoare.

Parcul „Dimitrie Ghica” la 2 minute distanta.

A fost creat în anul 1881 sub îndrumarea arhitectului de peisaj elvețian, Eder Aleile din interiorul parcului sunt mărginite de copaci vechi de secole, arbuști și runde colorate de flori. În fiecare an, parcul devine sediul Festivalului „Sinaia pentru totdeauna”, concerte și diferite tipuri de evenimente. De asemenea, pe timp de iarnă, cei cărora le place patinajul se pot bucura de patinoarul instalat în parc. Parcul are locuri de joacă pentru copii și o fântână mare pe care sunt, uneori, bărci ghidate disponibile care pot fi închiriate. Pe aleile care traversează suprafața parcului, există statui reprezentând busturile personalităților românești care au trăit sau au vizitat orașul Sinaia: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Ghica. În plus, la intrarea în parc, se află bustul actorului Ion (Iancu) Brezeanu care a fost numit Cetățean de Onoare al Sinaiei. La capătul parcului cu vedere la cazinou, poate fi găsit un mic muzeu – Musem of the Bucegi Reserve.

Stana Regala la 30 minute distanta (cu masina)

Una dintre cele mai frumoase locuri din Sinaia, cu privelişti spectaculoase, Poiana Regală şi stâncile Franz Joseph, au fost locuri preferate de monarhii României pentru plimbări şi petreceri câmpeneşti organizate pentru înalţii oaspeţi ai Casei Regale. Despre stâncile Franz Joseph se spune că însuşi regele Carol I a venit aici cu împăratul Austro-Ungariei, pentru a-i arăta toată Valea Prahovei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Reparaţie. Două destinaţii mai puţin cunoscute de turişti, deşi accesul este relativ uşorde ajuns pe jos sau cu maşina, Poiana Regală şi stâncile Franz Joseph sunt, pentru cei care au inspiraţia să ajungă la ele, descoperiri care îţi taie răsuflarea. Poiana Regală sau Stâna Regală este, de fapt, o pajişte alpină, situată la 1270 de metri, a cărei unicitate este dată de priveliştea excepţională asupra masivului Bucegilor, de la Furnica până abruptul Caraimanului. Locul a fost descoperit de regele Carol I şi a făcut parte din Domeniile Regale, de unde şi numele „regal“ al locul

Domeniul schiabil Sinaia

Sinaia deține în prezent cel mai complex și complet domeniu schiabil din țară. Cel mai mare avantaj al stațiunii rămâne diferența de nivel, Sinaia fiind singura stațiune de iarnă din România care are pârtii dispuse pe aproape 1000 de metri altitudine, începând cu Pârtia Nouă, a cărei sosire se află la stația de pornire a Gondolei și terminând cu pârtiile de altitudine din Valea Soarelui și Valea Dorului.

Astfel, la Cota 2000, zăpada se menține mai mult timp datorită temperaturilor scăzute din golul alpin. Practic, Sinaia este stațiunea cu cea mai mare durată a sezonului de iarnă.

Domeniul schiabil al orașului deține, în prezent, 16 pârtii de schi omologate plus alte trei trasee de schi, totalizând un număr de 25 de kilometri de pârtii. Acest număr situează Sinaia în topul stațiunilor de munte din România.

Monumentele naturale Babele si Sfinxul

Babele este vestitul monument natural situat pe Platoul Bucegilor, care a fost mereu o atracție turisticǎ, la o altitudine de 2.292  de metri, în vecinătatea vârfului Baba Mare, cu aceeaşi altitudine şi cu orientare pe direcţia nord-sud. Istoricii spun cǎ aceste formaţiuni au fost odatǎ aparenţele unor divinitǎţi montane numite de romani ,,Deae veteres’’ (zeiţa anticǎ)

Schitul Sf. Ana

În 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de oştile otomane, mai mulţi sihaştri refugiaţi de la Muntele Athos au ajuns pe plaiurile Văii Prahovei şi au amenajat în stâncile de la (viitoarea) Sinaia un mic paraclis de piatră. Păstrând în suflet amintirea locurilor în care au slujit, călugării de la Athos au numit micul schit Sfânta Ana pentru asemănările de relief

Mănăstirea Sinaia

Mănăstire creștin-ortodoxă de călugări, subordonată Arhiepiscopiei Bucureștilor, Biserica Ortodoxă Română. Este deservită de 20 de persoane, călugări și mireni.

În secolele XV-XVI sunt atestate în zonă două mici schituri de lemn, Sf. Ana și Sf. Nicolae.
Între 1690-1695 Spătarul Mihail Cantacuzino construiește partea veche a mănăstirii, cu biserica mică, una din primele construite în stilul brâncovenesc. A numit-o ,,Mănăstirea Sinaia” în amintirea pelerinajului său la Ierusalim și Muntele Sinai. Nu a fost niciodată închinată.

Între 1842-1846 este construită partea nouă a mănăstirii, cu biserica mare, care a fost refăcută între 1897-1903. Prima biserică electrificată din România.

În 1895 a fost inaugurat muzeul mănăstirii, primul de acest gen din România. Aici se află icoane de Pârvu Mutu – cel mai mare pictor bisericesc român, venerat ca sfânt sub numele de Cuviosul Pafnutie Zugravul -,  icoane din Alep-Siria, din Moscova, sfinte cruci de la Betleem, Ioannina și Constantinopol. Biblia din 1688 este prima tipărită integral în limba română, iar tipăriturile muzicale sunt primele de acest fel în limba română.

În paraclisul de iarnă din cetatea veche a funcționat prima școală din zonă.

Tot în cetatea veche se află cavoul lui Take Ionescu, Prim-Ministru al României (+ 1922).